Parlamentul României

 

Lege nr. 304

din 28 iunie 2004

privind organizarea judiciară

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 576 din 29 iunie 2004

 

 

  Parlamentul României adoptă prezenta lege.



   Organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor și a libertăților fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta internațională a drepturilor omului, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra drepturilor copilului și Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum și pentru garantarea respectării Constituției și a legilor țării.

   Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil și judecarea proceselor de către instanțe judecătorești în mod imparțial și independent de orice influențe extranee.



TITLUL I
 Dispoziții generale

 

 CAPITOLUL I
 Principiile organizării judiciare



   Art. 1.- (1)Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

   (2)Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.

   (3)Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.

   Art. 2.- (1)Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

   (2)Justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești:

   a)Înalta Curte de Casație și Justiție;

   b)curți de apel;

   c)tribunale;

   d)tribunale specializate;

   e)judecătorii.

   Art. 3.- Competența organelor judiciare și procedura judiciară sunt stabilite de lege.

   Art. 4.- (1)În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

   (2)Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii.

   Art. 5.- Ministerul Justiției asigură buna organizare și administrare a justiției ca serviciu public.


CAPITOLUL II
 Accesul la justiție


   Art. 6.- (1)Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil.

   (2)Accesul la justiție nu poate fi îngrădit.

   Art. 7.- (1)Toate persoanele sunt egale în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.

   (2)Justiția se realizează în mod egal pentru toți, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, avere, origine ori condiție socială sau de orice alte criterii discriminatorii.

   Art. 8.- Asistența juridică internațională se solicită sau se acordă în condițiile prevăzute de lege, de convențiile internaționale la care România este parte sau, după caz, pe bază de reciprocitate.

   Art. 9.- Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcționează ca instanță de judecată pentru soluționarea contestațiilor formulate de magistrați împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară.
   Art. 10.- Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanță imparțială și independentă, constituită potrivit legii.

   Art. 11.- Ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. Pronunțarea hotărârilor se face în ședință publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

   Art. 12.- (1)Procedura judiciară se desfășoară în limba română.

   (2)Cetățenii români aparținând minorităților naționale au dreptul se exprime în limba maternă, în fața instanțelor de judecată, în condițiile prezentei legi.

   (3)În cazul în care una sau mai multe părți solicită se exprime în limba maternă, instanța de judecată trebuie să asigure, în mod gratuit, folosirea unui interpret sau traducător autorizat.

   (4)În situația în care toate părțile solicită sau sunt de acord se exprime în limba maternă, instanța de judecată trebuie să asigure exercitarea acestui drept, precum și buna administrare a justiției cu respectarea principiilor contradictorialității, oralității și publicității.

   (5)Cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română.

   (6)Consemnarea dezbaterilor purtate de părți în limba maternă se face la dictarea publică a președintelui și numai în limba română. Obiecțiunile formulate de cei interesați cu privire la traduceri și consemnarea acestora se rezolvă de instanța de judecată până la încheierea dezbaterilor din acel dosar, consemnându-se în încheierea de ședință.

   (7)Interpretul sau traducătorul va semna pe toate actele întocmite, pentru conformitate, atunci când acestea au fost redactate sau consemnarea s-a făcut în baza traducerii sale.

   Art. 13.- Dreptul la apărare este garantat. În tot cursul procesului, părțile au dreptul fie reprezentate sau, după caz, asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii.

   Art. 14.- Hotărârile judecătorești trebuie respectate și aduse la îndeplinire în condițiile legii.

   Art. 15.- Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

 

TITLUL II
 Instanțele judecătorești


CAPITOLUL I
 Înalta Curte de Casație și Justiție

 

SECȚIUNEA 1
 Organizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

 

 

   Art. 16.- (1)În România funcționează o singură instanță supremă, denumită Înalta Curte de Casație și Justiție, cu personalitate juridică și cu sediul în capitala țării.

   (2)Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

   (3)Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție are calitatea de ordonator principal de credite.

   (4)Cheltuielile necesare funcționării se finanțează din bugetul de stat.

   Art. 17.- (1)Înalta Curte de Casație și Justiție se compune din: președinte, un vicepreședinte, 4 președinți de secții și judecători.

   (2)Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții - Secția civilă și de proprietate intelectuală, Secția penală, Secția comercială, Secția de contencios administrativ și fiscal -, Completul de 9 judecători și Secțiile Unite, fiecare având competență proprie.

   Art. 18.- (1)În cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție funcționează magistrați-asistenți, stabiliți prin statul de funcții.

   (2)Înalta Curte de Casație și Justiție cuprinde în structură Cancelaria, direcții, servicii și birouri, cu personalul stabilit prin statul de funcții.

 

 

SECȚIUNEA a 2-a
 Competența Înaltei Curți de Casație și Justiție

 

   Art. 19.- Secția civilă și de proprietate intelectuală, Secția penală, Secția comercială și Secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

   Art. 20.- Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă:

   a)în primă instanță, procesele și cererile date prin lege în competența de primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

   b)recursurile, în condițiile prevăzute de lege.

   Art. 21.- (1)Secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu competența fiecăreia, soluționează:

   a)cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în codurile de procedură;

   b)conflictele de competență, în cazurile prevăzute de lege;

   c)orice alte cereri prevăzute de lege.

   (2)Secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționează și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

   Art. 22.- (1)Completul de 9 judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

   (2)Completul de 9 judecători judecă și alte cauze date în competența sa prin lege, precum și ca instanță disciplinară.

   Art. 23.- Înalta Curte de Casație și Justiție se constituie în Secții Unite pentru:

   a)judecarea recursurilor în interesul legii;

   b)soluționarea, în condițiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție;

   c)sesizarea Curții Constituționale pentru controlul constituționalității legilor înainte de promulgare.

   Art. 24.- Dacă o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție consideră că este necesar să revină asupra propriei jurisprudențe, întrerupe judecata și sesizează Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care judecă cu citarea părților din dosarul a cărui judecată a fost întreruptă. După ce Secțiile Unite s-au pronunțat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenței, judecata continuă.

   Art. 25.- (1)La sfârșitul fiecărui an, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții Unite, stabilește cazurile în care este necesară îmbunătățirea legislației și le comunică ministrului justiției.

   (2)Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție poate încuviința ca judecătorii să se informeze la sediul instanțelor asupra aspectelor privind aplicarea corectă și unitară a legii, făcând cunoscută jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, și să constate situații care justifică propuneri de îmbunătățire a legislației.

 

SECȚIUNEA a 3-a
 Conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție

 

   Art. 26.- (1)Conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție se exercită de președinte, vicepreședinte și colegiul de conducere.

   (2)Președintele reprezintă Înalta Curte de Casație și Justiție în relațiile interne și internaționale.

   (3)Președintele, vicepreședintele, președinții de secții și 5 judecători, aleși pe o perioadă de 5 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu reprezentarea fiecărei secții, constituie colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Când se dezbat probleme economico-financiare și administrative, la ședințele colegiului de conducere participă managerul economic al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are vot consultativ.

   Art. 27.- (1)Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție are următoarele atribuții:

   a)aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă, precum și statele de funcții și de personal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție;

   b)recomandă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii numirea la Înalta Curte de Casație și Justiție a judecătorilor în funcție cărora le expiră mandatul de 6 ani;

   c)propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea, transferul, suspendarea și încetarea din funcție a magistraților-asistenți;

   d)organizează și supraveghează rezolvarea petițiilor, în condițiile legii;

   e)exercită acțiunea disciplinară împotriva președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții, judecătorilor și magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și împotriva președinților curților de apel;

   f)propune proiectul de buget al Înaltei Curți de Casație și Justiție;

   g)exercită alte atribuții prevăzute în Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

   (2)Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție este prezidat de către președinte, iar în lipsa acestuia, de către vicepreședinte.

   (3)Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție sau la solicitarea a cel puțin 3 dintre membrii săi.

   (4)Hotărârile colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție se adoptă cu votul majorității membrilor săi.

   Art. 28.- Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție se întrunește pentru:

   a)aprobarea raportului anual de activitate, care se dă publicității;

   b)aprobarea bugetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice;

   c)alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile legii.



SECȚIUNEA a 4-a
 Completele de judecată


   Art. 29
.- (1)Completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții.

   (2)Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secții, desemnați de către președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

   Art. 30.- Completul de 9 judecători este prezidat de președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un președinte de secție sau de un judecător desemnat în acest scop de președintele ori vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

   Art. 31.- (1)Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție prezidează Secțiile Unite, Completul de 9 judecători, iar în cadrul secțiilor orice complet, când participă la judecată.

   (2)În lipsa președintelui, ședințele la care acesta trebuie ia parte sunt prezidate de vicepreședintele instanței sau de un președinte de secție.

   (3)Președinții de secții pot prezida orice complet de judecată din cadrul secției, iar ceilalți judecători prezidează prin rotație.

   Art. 32.- În cazul în care Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în Secții Unite, la judecată trebuie să ia parte cel puțin două treimi din numărul judecătorilor în funcție. Decizia poate fi luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenți.

 

CAPITOLUL II
 Curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate și judecătoriile


SECȚIUNEA 1
 Organizarea curților de apel, a tribunalelor, a tribunalelor

specializate și a judecătoriilor



   Art. 33.- (1)Curțile de apel sunt instanțe cu personalitate juridică, în circumscripția cărora funcționează mai multe tribunale și tribunale specializate, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta lege.

   (2)Curtea de Apel București funcționează și ca instanță specializată pentru judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală, potrivit legii.

   (3)În cadrul curților de apel funcționează secții pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

   Art. 34.- (1)Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ.

   (2)Tribunalul București funcționează și ca instanță specializată pentru judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală, potrivit legii.

   (3)În circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ sau, după caz, din municipiul București.

   (4)În cadrul tribunalelor funcționează secții pentru cauze civile și secții pentru cauze penale și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

   Art. 35.- (1)Tribunalele specializate sunt:

   a)tribunale pentru minori și familie;

   b)tribunale de muncă și asigurări sociale;

   c)tribunale comerciale;

   d)tribunale administrativ-fiscale.

   (2)Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care funcționează la nivelul fiecărui județ și al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ.

   Art. 36.- (1)Judecătoriile sunt instanțe fără personalitate juridică, organizate în județe și în sectoarele municipiului București, potrivit anexei.

   (2)Localitățile care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

   Art. 37.- În raport cu natura și numărul cauzelor, în cadrul tribunalelor specializate și al judecătoriilor se pot înființa secții.

   Art. 38.- (1)Secțiile curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora se înființează la propunerea președinților curților de apel, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.

   (2)Componența secțiilor se stabilește de președintele instanței, în raport cu volumul de activitate, ținându-se seama de specializarea judecătorului.

   (3)În mod excepțional, în situația în care în cadrul unei secții nu se poate constitui un complet de judecată, președintele instanței poate dispune participarea unor judecători de la alte secții.

   Art. 39.- În raport cu volumul de activitate, cu natura și complexitatea cauzelor deduse judecății, pentru curțile de apel, tribunale și judecătorii se pot înființa sedii secundare cu activitate permanentă în alte localități din județ sau în municipiul București.

 

SECȚIUNEA a 2-a
 Competența instanțelor judecătorești


   Art. 40.- Competența judecătoriilor, a tribunalelor și a curților de apel este stabilită în Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, și în Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, precum și în legi speciale.

   Art. 41.- Tribunalele pentru minori și familie judecă în primă instanță următoarele categorii de cauze:

   1.în materie civilă, cauzele referitoare la drepturile, obligațiile și interesele legitime privind persoana minorilor, decăderea din drepturile părintești, cererile privind nulitatea sau desfacerea căsătoriei, cererile pentru încuviințarea, nulitatea sau desfacerea adopției, precum și cauzele privind raporturile de familie;

   2.în materie penală, infracțiuni săvârșite de minori sau asupra minorilor.

   Art. 42.- Când în aceeași cauză sunt mai mulți inculpați, unii minori și alții majori, și nu este posibilă disjungerea, competența aparține tribunalului pentru minori și familie.

   Art. 43.- Tribunalele de muncă și asigurări sociale soluționează în primă instanță conflictele de muncă și asigurări sociale.

   Art. 44.- Tribunalele comerciale judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială, inclusiv cele în materie de reorganizare judiciară și faliment, în afară de cele date prin lege în competența judecătoriilor.

   Art. 45.- (1)Tribunalele administrativ-fiscale judecă în primă instanță cauzele în materie de contencios administrativ și fiscal, precum și cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, dispoziții din ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale, în afară de cele date prin lege în competența curților de apel.

   (2)Tribunalele administrativ-fiscale judecă în primă instanță și litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi, în afară de cele date prin lege în competența curților de apel.

 

SECȚIUNEA a 3-a
 Conducerea instanțelor judecătorești


   Art. 46.- (1)Fiecare instanță judecătorească este condusă de un președinte.

   (2)Președinții curților de apel și ai tribunalelor exercită, de asemenea, atribuții de coordonare și control ale administrării instanței unde funcționează, precum și ale instanțelor din circumscripție.

   (3)Președinții judecătoriilor și ai tribunalelor specializate exercită și atribuții de administrare a instanței.

   Art. 47.- Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite.

   Art. 48.- (1)În funcție de volumul de activitate și de complexitatea cauzelor, la curțile de apel, tribunale și tribunale specializate, președintele poate fi ajutat de 1-2 vicepreședinți, iar la judecătorii, președintele poate fi ajutat de un vicepreședinte.

   (2)La Curtea de Apel București și la Tribunalul București, președintele poate fi ajutat de 1-3 vicepreședinți.

   Art. 49.- (1)Președinții și vicepreședinții instanțelor judecătorești iau măsuri pentru organizarea și buna funcționare a instanțelor pe care le conduc și, după caz, a instanțelor din circumscripțiile acestora, asigură și verifică respectarea obligațiilor statutare și a regulamentelor de către judecători și personalul auxiliar de specialitate.

   (2)Verificările efectuate personal de președinți sau vicepreședinți ori, după caz, prin judecătorii inspectori trebuie respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat.

   Art. 50.- Președinții instanțelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească, potrivit legii, și alte atribuții decât cele privind activitatea de judecată.

   Art. 51.- Secțiile instanțelor judecătorești sunt conduse de câte un președinte de secție.

   Art. 52.- (1)În cadrul fiecărei instanțe judecătorești funcționează un colegiu de conducere, care hotărăște cu privire la problemele generale de conducere a instanței. Colegiul de conducere al curții de apel exercită și acțiunea disciplinară, în condițiile legii.

   (2)Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri și au următoarea componență:

   a)la curțile de apel: președintele, vicepreședinții, judecătorii inspectori și președinții de secții, precum și 1-2 judecători aleși în adunarea generală a judecătorilor;

   b)la tribunale și tribunale specializate: președintele, vicepreședinții și președinții de secții, precum și 1-2 judecători aleși în adunarea generală a judecătorilor;

   c)la judecătorii: președintele și, după caz, vicepreședintele și președinții de secții, precum și 1-2 judecători aleși în adunarea generală a judecătorilor.

   (3)La curțile de apel și tribunale, când colegiul de conducere dezbate probleme economico-financiare sau administrative, la ședințele acestuia participă și managerul economic al instanței, cu vot consultativ.

   (4)În funcție de problemele supuse dezbaterii, la ședințele colegiilor de conducere ale curților de apel, ale tribunalelor și tribunalelor specializate pot fi invitate și persoane cu funcții de conducere a instanțelor din circumscripția acestora.

   Art. 53.- (1)La instanțele judecătorești se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, adunări generale ale judecătorilor.

   (2)Adunările generale ale judecătorilor se convoacă după cum urmează:

   a)adunarea generală a curții de apel și adunarea generală a judecătorilor din circumscripția acesteia - de președintele curții de apel;

   b)adunarea generală a tribunalului și adunarea generală a judecătorilor din circumscripția acestuia - de președintele tribunalului;

   c)adunarea generală a tribunalului specializat - de președintele acestuia;

   d)adunarea generală a judecătorilor - de președintele judecătoriei.

   Art. 54.- Adunările generale ale judecătorilor, prevăzute la art. 53 alin. (1), au următoarele atribuții:

   a)dezbat activitatea anuală desfășurată de instanțe;

   b)aleg, în condițiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

   c)dezbat probleme de drept;

   d)analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiției sau a Consiliului Superior al Magistraturii;

   e)formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii;

   f)îndeplinesc alte atribuții prevăzute de lege sau regulamente.


SECȚIUNEA a 4-a
 Completele de judecată


   Art. 55.- (1)Președinții instanțelor sau, după caz, președinții de secții stabilesc compunerea completelor de judecată, de regulă, la începutul anului judecătoresc, cu avizul colegiului de conducere al instanței, urmărind asigurarea continuității completului.

   (2)Completul de judecată este prezidat de președintele sau vicepreședintele instanței, de judecătorul inspector ori, după caz, de președintele de secție, atunci când aceștia participă la judecată. În celelalte cazuri, completul de judecată este prezidat, prin rotație, de judecătorul desemnat de președintele instanței sau al secției, dintre judecătorii care compun acel complet.

   Art. 56.- (1)Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat.

   (2)Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege.

   Art. 57.- (1)Cauzele se judecă în primă instanță în complet format din 2 judecători, cu excepția următoarelor cauze, care se judecă de un singur judecător:

   a)cererile privind pensii de întreținere, cererile privind înregistrările și rectificările în registrele de stare civilă, cererile privind popririle, încuviințarea executării silite, învestirea cu formulă executorie și luarea unor măsuri asigurătorii;

   b)cererile de ordonanță președințială;

   c)acțiunile posesorii;

   d)plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale;

   e)somația de plată;

   f)reabilitarea;

   g)constatarea intervenției amnistiei ori grațierii;

   h)percheziția și măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale.

   (2)Apelurile și recursurile se judecă în complet format din 3 judecători.

   (3)În cazul completului format din 2 judecători, dacă aceștia nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunța, procesul se judecă din nou în complet de divergență, în condițiile legii.

   (4)Completul de divergență se constituie prin includerea, în completul de judecată, a președintelui sau a vicepreședintelui instanței, a judecătorului inspector, a președintelui de secție ori a unui alt judecător desemnat de președintele instanței.

   Art. 58.- (1)Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din 2 judecători și 2 asistenți judiciari.

   (2)Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.

   (3)În cazul în care judecătorii care intră în compunerea completului de judecată nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunța, procesul se judecă din nou în complet de divergență, prevederile art. 57 alin. (3) și (4) fiind aplicabile.



TITLUL III
 Ministerul Public


CAPITOLUL I
 Atribuțiile Ministerului Public

 

 

   Art. 59.- (1)Ministerul Public își exercită atribuțiile în temeiul legii.

   (2)Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției, în condițiile legii.

   (3)Procurorii își exercită funcțiile în conformitate cu legea, respectă și protejează demnitatea umană și apără drepturile persoanei.

   (4)Parchetele sunt independente în relațiile cu instanțele judecătorești, precum și cu celelalte autorități publice.

   Art. 60.- Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuții:

   a)efectuează urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și participă, potrivit legii, la soluționarea conflictelor prin mijloace alternative;

   b)conduce și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, conduce și controlează activitatea altor organe de cercetare penală;

   c)sesizează instanțele judecătorești pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;

   d)exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;

   e)participă, în condițiile legii, la ședințele de judecată;

   f)exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege;

   g)apără drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, ale dispăruților și ale altor persoane, în condițiile legii;

   h)acționează pentru prevenirea și combaterea criminalității, sub coordonarea ministrului justiției, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;

   i)studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează și prezintă ministrului justiției propuneri în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației în domeniu;

   j)exercită orice alte atribuții prevăzute de lege.

   Art. 61.- (1)Dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.

   (2)În soluțiile dispuse, procurorul este autonom.

   Art. 62.- (1)Procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului parchetului respectiv.

   (2)Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție.

   (3)Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de procurorul general al Parchetului Național Anticorupție sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori inspectori.

   Art. 63.- (1)Organele de poliție judiciară își desfășoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea și supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile acestuia.

   (2)Serviciile și organele specializate în culegerea, prelucrarea și arhivarea informațiilor au obligația de a pune, de îndată, la dispoziția parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele și toate informațiile deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor.

   (3)Nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) atrage răspunderea juridică potrivit legii.

   Art. 64.- (1)Procurorul participă la ședințele de judecată, în condițiile legii, și are rol activ în aflarea adevărului.

   (2)Procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză.

   (3)În procesele penale, la ședința de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului.

   Art. 65.- Procurorul exercită, în condițiile legii, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pe care le consideră netemeinice și nelegale.

   Art. 66.- (1)Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurorii inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din Parchetul Național Anticorupție, din parchetele de pe lângă curțile de apel sau alți procurori delegați.

   (2)Controlul constă în verificarea modului în care se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în lucrările de competența parchetelor.

   (3)Ministrul justiției poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului general al Parchetului Național Anticorupție informări asupra activității parchetelor și să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea criminalității.

 


CAPITOLUL II
 Organizarea Ministerului Public

 

SECȚIUNEA 1
 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție



   Art. 67.- (1)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public.

   (2)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ajutat de un prim-adjunct, un adjunct și 3 procurori consilieri.

   (3)Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite.

   Art. 68.- Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă Ministerul Public în relațiile cu celelalte autorități publice și cu orice persoane juridice sau fizice, din țară sau din străinătate.

   Art. 69.- Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție exercită, direct sau prin procurori inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor.

   Art. 70.- (1)Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție participă la ședințele Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite, precum și la orice complet al acesteia, când consideră necesar.

   (2)În cazul imposibilității de participare, procurorul general deleagă pe prim-adjunctul sau pe adjunctul său ori pe un alt procuror pentru a participa, în locul său, la ședințele Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute la alin. (1).

   Art. 71.- Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desemnează, dintre procurorii acestui parchet, pe procurorii care participă la ședințele Curții Constituționale, în cazurile prevăzute de lege.

   Art. 72.- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are în structură secții conduse de procurori șefi, care pot fi ajutați de adjuncți. În cadrul secțiilor pot funcționa servicii și birouri conduse de procurori șefi.

   Art. 73.- În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție emite ordine cu caracter intern.

   Art. 74.- (1)În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează colegiul de conducere, care hotărăște asupra problemelor generale de conducere ale Ministerului Public.

   (2)Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este constituit din procurorul general, prim-adjunctul, adjunctul și consilierii acestuia, procurorii șefi de secție, procurorul inspector șef și 5 procurori aleși în adunarea generală a procurorilor.

   (3)Dispozițiile art. 52 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

   Art. 75.- (1)Adunarea generală a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se convoacă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anual sau ori de câte ori este necesar.

   (2)Dispozițiile art. 54 se aplică în mod corespunzător.

 

 

SECȚIUNEA a 2-a
 Parchetul Național Anticorupție

 

   Art. 76.- (1)Parchetul Național Anticorupție este specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, potrivit legii, își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, prin procurori specializați în combaterea infracțiunilor de corupție și funcționează ca parchet pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

   (2)Parchetul Național Anticorupție se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public și este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

   (3)Parchetul Național Anticorupție are personalitate juridică și sediul în municipiul București.

   Art. 77.- (1)Parchetul Național Anticorupție își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea administrativă a ministrului justiției.

   (2)Parchetul Național Anticorupție este independent în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia.

   Art. 78.- (1)Parchetul Național Anticorupție este condus de un procuror general, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ajutat de doi procurori generali adjuncți, asimilați adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

   (2)În activitatea sa, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție este ajutat de 2 procurori consilieri, asimilați procurorilor consilieri ai procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

   (3)Procurorul general al Parchetului Național Anticorupție este ordonator principal de credite.

   (4)Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Parchetului Național Anticorupție se asigură de la bugetul de stat.

   Art. 79.- (1)În cadrul Parchetului Național Anticorupție funcționează colegiul de conducere, care hotărăște asupra problemelor generale de conducere ale acestui parchet.

   (2)Colegiul de conducere al Parchetului Național Anticorupție este constituit din procurorul general, adjuncții și consilierii acestuia, procurorii șefi de secție și 5 procurori aleși în adunarea generală a procurorilor.

   (3)Dispozițiile art. 52 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

   Art. 80.- (1)Adunarea generală a procurorilor Parchetului Național Anticorupție se convoacă de către procurorul general al acestui parchet, anual sau ori de câte ori este necesar.

   (2)Dispozițiile art. 54 se aplică în mod corespunzător.

   Art. 81.- În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție emite ordine cu caracter intern.

   Art. 82.- (1)În cadrul Parchetului Național Anticorupție se pot înființa servicii teritoriale, servicii, birouri și alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului general al acestui parchet.

   (2)Sediul serviciilor teritoriale și circumscripția acestora se stabilesc de procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, de regulă, în localitățile în care își au sediul parchetele de pe lângă curțile de apel și în raport cu circumscripțiile acestora.

   Art. 83.- Atribuțiile, competența, structura, organizarea și funcționarea Parchetului Național Anticorupție sunt stabilite prin lege specială.

 

SECȚIUNEA a 3-a
 Parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunale
pentru minori și familie și judecătorii

 

   Art. 84.- (1)Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori și familie și judecătorie funcționează un parchet.

   (2)Parchetele au sediul în localitățile în care își au sediul instanțele pe lângă care funcționează și au aceeași circumscripție cu acestea.

   (3)Parchetele de pe lângă curțile de apel și parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică. Parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori și familie și parchetele de pe lângă judecătorii nu au personalitate juridică.

   Art. 85.- (1)Parchetele de pe lângă curțile de apel și tribunale au în structură secții, în cadrul cărora pot funcționa servicii și birouri. Parchetele de pe lângă curțile de apel au în structură și câte o secție pentru minori și familie.

   (2)În raport cu natura și numărul cauzelor, în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii pot funcționa secții maritime și fluviale.

   (3)Birourile, serviciile ori alte compartimente de specialitate din cadrul parchetelor se stabilesc de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul ministrului justiției.

   Art. 86.- În localitățile unde funcționează sediile secundare ale tribunalelor și judecătoriilor se înființează sedii secundare ale parchetelor, cu activitate permanentă, având aceeași circumscripție cu sediile secundare ale instanțelor pe lângă care funcționează.

   Art. 87.- (1)Parchetele de pe lângă curțile de apel sunt conduse de procurori generali.

   (2)Parchetele de pe lângă tribunale, tribunale pentru minori și familie și judecătorii sunt conduse de prim-procurori.

   (3)Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel și prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale exercită și atribuții de coordonare și control al administrării parchetului unde funcționează, precum și a parchetelor din circumscripție.

   (4)Prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunalele pentru minori și prim-procurorii parchetelor de pe lângă judecătorii exercită și atribuții de administrare a parchetului.

   Art. 88.- Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, iar prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au calitatea de ordonatori terțiari de credite.

   Art. 89.- (1)În funcție de volumul de activitate, la parchetele de pe lângă curțile de apel și tribunale, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1-2 adjuncți, iar la parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori și familie și judecătorii, prim-procurorul poate fi ajutat de un adjunct.

   (2)La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1-3 adjuncți.

   Art. 90.- (1)Secțiile, serviciile și birourile parchetelor de pe lângă instanțe sunt conduse de procurori șefi.

   (2)Conducătorul fiecărui parchet repartizează procurorii pe secții, servicii și birouri.

   Art. 91.- (1)În cadrul parchetelor funcționează colegii de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor.

   (2)Colegiile de conducere ale parchetelor de pe lângă curți de apel, tribunale, tribunale pentru minori și familie și judecătorii au în componență procurori care dețin funcții de nivelul celor prevăzute la art. 52 alin. (2) pentru colegiile de conducere ale instanțelor.

   (3)Dispozițiile art. 52 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

   Art. 92.- Dispozițiile art. 53 și 54 se aplică în mod corespunzător și pentru organizarea și desfășurarea adunărilor generale ale procurorilor.

 

TITLUL IV
 Organizarea și funcționarea Institutului Național al Magistraturii



   Art. 93.- (1)Institutul Național al Magistraturii este instituția publică cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea inițială a judecătorilor și procurorilor, formarea profesională continuă a magistraților în funcție, precum și formarea formatorilor, în condițiile legii.

   (2)Institutul Național al Magistraturii nu face parte din sistemul național de învățământ și educație și nu este supus dispozițiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor.

   (3)Institutul Național al Magistraturii are sediul în municipiul București.

   Art. 94.- (1)Institutul Național al Magistraturii este condus de un consiliu științific format din 13 membri: un judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție, un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un judecător al Curții de Apel București, un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii, 3 profesori universitari, recomandați de Facultatea de Drept a Universității București, Facultatea de Drept a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Facultatea de Drept a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, 4 reprezentanți aleși ai personalului de instruire din cadrul Institutului, un reprezentant al auditorilor de justiție, precum și directorul Institutului Național al Magistraturii, care face parte de drept din consiliu și îl prezidează.

   (2)Directorul Institutului Național al Magistraturii și cei doi adjuncți ai acestuia sunt numiți de Consiliul Superior al Magistraturii, din rândul personalului de instruire de specialitate juridică al magistraților sau al cadrelor didactice din învățământul superior juridic acreditat potrivit legii.

   (3)Durata mandatului membrilor consiliului științific este de 3 ani și poate fi reînnoit, cu excepția mandatului reprezentantului auditorilor de justiție, care este ales pe unan.

   (4)La ședințele consiliului științific pot participa, fără drept de vot, reprezentanți ai asociațiilor profesionale legal constituite ale magistraților.

   Art. 95.- Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii propune proiectul de buget și hotărăște asupra problemelor care privesc organizarea și funcționarea Institutului, la propunerea directorului acestei instituții.

   Art. 96.- (1)Institutul Național al Magistraturii este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii.

   (2)Directorul Institutului Național al Magistraturii este ordonator secundar de credite.

   Art. 97.- (1)Numărul maxim de posturi pentru Institutul Național al Magistraturii se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

   (2)Structura organizatorică, statele de funcții și statele de personal ale Institutului Național al Magistraturii se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii.

   Art. 98.- (1)Personalul de instruire al Institutului Național al Magistraturii este asigurat, de regulă, din rândul judecătorilor și procurorilor în funcție cu o vechime de cel puțin 10 ani în magistratură, care pot fi detașați în condițiile prezentei legi, cu acordul lor, în cadrul Institutului, cu avizul consiliului științific al Institutului.

   (2)Institutul Național al Magistraturii poate folosi, în condițiile legii, și cadre didactice din învățământul juridic superior acreditat potrivit legii, alți specialiști români și străini, precum și personal de specialitate juridică asimilat magistraților, pentru desfășurarea procesului de formare profesională.

   (3)Salarizarea personalului de instruire de altă specialitate decât cea juridică este stabilită prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

   Art. 99.- Prin hotărâre a Guvernului se pot înființa, în subordinea Ministerului Justiției și a Ministerului Public, centre și puncte zonale de formare profesională continuă a grefierilor și a altor categorii de personal de specialitate.

 

TITLUL V
 Asistenții judiciari

 

   Art. 100.- Asistenții judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcții juridice de cel puțin 5 ani și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

   a)au cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;

   b)sunt licențiate în drept și dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare;

   c)nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;

   d)cunosc limba română;

   e)sunt apte, din punct de vedere medical, pentru exercitarea funcției.

   Art. 101.- (1)Asistenții judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului și se supun numai legii.

   (2)Dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile magistraților se aplică și asistenților judiciari.

   (3)Dispozițiile referitoare la concediul de odihnă, asistență medicală gratuită și gratuitatea transportului, prevăzute de lege pentru magistrați, se aplică și asistenților judiciari.

   (4)Asistenții judiciari depun jurământul în condițiile prevăzute de lege pentru magistrați.

   (5)Numărul total al posturilor de asistenți judiciari și repartizarea posturilor pe instanțe, în raport cu volumul de activitate, se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.

   Art. 102.- Asistenții judiciari exercită atribuțiile prevăzute la art. 58 alin. (2), precum și alte atribuții prevăzute în Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

   Art. 103.- (1)Asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind abaterile și sancțiunile disciplinare, precum și motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru magistrați.

   (2)Sancțiunile disciplinare se aplică de către ministrul justiției.

   (3)Împotriva sancțiunilor aplicate potrivit alin. (2) se poate face contestație, în termen de 30 de zile de la comunicarea sancțiunii, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în circumscripția căreia funcționează cel sancționat. Hotărârea curții de apel este definitivă.

   (4)Asistenții judiciari pot fi eliberați din funcție și ca urmare a reducerii numărului de posturi, în raport cu volumul de activitate al instanței.

   (5)Sancțiunile aplicate asistenților judiciari și eliberarea din funcție a acestora se comunică Consiliului Economic și Social de ministrul justiției.

   Art. 104.- Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Economic și Social și a Ministerului Justiției, se stabilesc:

   a)condițiile, procedura de selecție și de propunere de către Consiliul Economic și Social a candidaților, pentru a fi numiți ca asistenți judiciari de către ministrul justiției;

   b)condițiile de delegare, detașare și transfer al asistenților judiciari.

   Art. 105.- Magistrații consultanți în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt numiți de drept în funcțiile de asistenți judiciari și își continuă activitatea în cadrul tribunalelor de muncă și asigurări sociale sau, după caz, al secțiilor sau completelor specializate.

 

TITLUL VI
 Compartimentele auxiliare de specialitate
din cadrul instanțelor și al parchetelor



   Art. 106.- (1)Toate instanțele judecătorești și toate parchetele au în structură următoarele compartimente auxiliare de specialitate:

   a)registratura;

   b)grefa;

   c)arhiva;

   d)biroul de informare și relații publice;

   e)biblioteca.

   (2)Instanțele judecătorești și parchetele pot avea și alte compartimente stabilite prin regulamentele prevăzute la art. 126 alin. (1) și art. 127 alin. (1).

   (3)Curțile de apel și parchetele de pe lângă aceste curți, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul Național Anticorupție au, de asemenea, în structură un compartiment de documentare și un compartiment de informatică juridică. Compartimentele de informatică juridică se pot organiza și în structura tribunalelor, a tribunalelor specializate, a judecătoriilor și a parchetelor de pe lângă aceste instanțe.

   Art. 107.- (1)Biroul de informare și relații publice asigură legăturile instanței sau ale parchetului cu publicul și cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenței activității judiciare, în condițiile stabilite de lege.

   (2)Biroul este condus de un magistrat desemnat de președintele instanței sau, după caz, de conducătorul parchetului, care îndeplinește și rolul de purtător de cuvânt.

   Art. 108.- (1)Personalul de specialitate auxiliar este subordonat ierarhic conducerii instanțelor sau parchetelor unde funcționează.

   (2)Repartizarea personalului în cadrul compartimentelor auxiliare de specialitate se face de președintele instanței sau de procurorul general ori, după caz, de prim-procurorul parchetului.

   (3)La curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și parchetele de pe lângă acestea, compartimentele în care își desfășoară activitatea personalul auxiliar de specialitate sunt conduse de prim-grefieri, iar la secțiile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la secțiile Parchetului Național Anticorupție, la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea, de grefieri-șefi.

   (4)Personalul de specialitate informatică va fi subordonat din punct de vedere administrativ președintelui instanței din care face parte și profesional Direcției de exploatare a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Justiției.

   Art. 109.- (1)Grefierii care participă la ședințele de judecată sau la efectuarea actelor de urmărire penală sunt obligați să efectueze toate consemnările despre desfășurarea acestora și să îndeplinească orice alte însărcinări din dispoziția și sub controlul președintelui completului de judecată sau, după caz, al procurorului.

   (2)La ședințele de judecată, grefierii sunt obligați poarte ținuta vestimentară corespunzătoare instanței unde funcționează. Ținuta vestimentară se stabilește prin hotărâre a Guvernului și se asigură în mod gratuit.

   Art. 110.- (1)În vederea informatizării activității instanțelor și parchetelor, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ministrul justiției, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție iau măsuri pentru dotarea tehnică corespunzătoare a acestora.

   (2)Numărul informaticienilor se stabilește de către președintele instanței sau de către conducătorul parchetului.



TITLUL VII
 Paza instanțelor judecătorești și a parchetelor
și protecția magistraților



   Art. 111.- (1)Paza sediilor instanțelor judecătorești și a parchetelor, a bunurilor și valorilor aparținând acestora, supravegherea accesului și menținerea ordinii interioare necesare desfășurării normale a activității în aceste sedii se asigură, în mod gratuit, de către Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate.

   (2)Numărul de jandarmi angajați pe bază de contract se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiției și a ministrului administrației și internelor, precum și a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

   (3)Activitatea personalului prevăzut la alin. (2) este coordonată de președintele instanței sau de conducătorul parchetului.

   Art. 112.- Modul de utilizare a personalului de poliție pentru asigurarea protecției magistraților se stabilește prin protocol încheiat între Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție sau, după caz, Ministerul Justiției și Ministerul Administrației și Internelor.

TITLUL VIII
 Gestiunea economico-financiară și administrativă a
instanțelor și parchetelor


CAPITOLUL I
 Organizarea departamentului economico-financiar și administrativ



   Art. 113.- (1)Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție, curțile de apel, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunalele și parchetele de pe lângă tribunale au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.

   (2)Managerul economic este subordonat președintelui instanței sau, după caz, conducătorului parchetului în cadrul căruia funcționează.

   (3)Departamentul economico-financiar și administrativ din cadrul tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea asigură activitatea economică, financiară și administrativă și pentru tribunalele specializate și judecătoriile sau, după caz, pentru parchetele din circumscripția lor.

   Art. 114.- (1)Poate fi numită în funcția de manager economic persoana care a fost admisă la concursul organizat în acest scop de către:

   a)Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru managerul economic al acestei instanțe;

   b)curțile de apel, pentru managerii economici ai curților de apel și ai tribunalelor;

   c)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru managerul economic al acestui parchet și pentru managerii economici ai parchetelor de pe lângă curți de apel și tribunale;

   d)Parchetul Național Anticorupție, pentru managerul economic al acestui parchet.

   (2)La concursul prevăzut la alin. (1) se pot înscrie persoanele care au studii economice superioare, o vechime în specialitate de minimum 5 ani și care îndeplinesc celelalte condiții prevăzute de lege pentru funcționarii publici.

   (3)Numirea în funcția de manager economic a persoanelor declarate admise la concursul prevăzut la alin. (1) se face prin ordin al conducătorului instanței sau, după caz, al conducătorului parchetului care organizează concursul.

   (4)Personalul din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ este încadrat de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, președintele curții de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, pe bază de concurs sau probă practică.

   (5)Concursul prevăzut la alin. (1) și (4) se organizează potrivit unui regulament aprobat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de ministrul justiției, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul general al Parchetului Național Anticorupție.

   Art. 115.- Managerul economic are următoarele atribuții principale:

   a)conduce departamentul economico-financiar și administrativ al instanței sau parchetului în cadrul căruia funcționează;

   b)răspunde pentru gestiunea economico-financiară a instanțelor sau parchetelor fără personalitate juridică din circumscripția instanței sau a parchetului în cadrul căruia funcționează;

   c)îndeplinește, pe baza delegării primite din partea ordonatorilor de credite, toate atribuțiile acestora prevăzute de lege;

   d)răspunde de utilizarea creditelor bugetare și realizarea veniturilor, de folosirea cu eficiență a sumelor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, de integritatea bunurilor încredințate instanței sau parchetului, de organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a situațiilor financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare și a execuției bugetare;

   e)coordonează activitatea de administrare a sediilor instanțelor și parchetelor și ia măsuri pentru asigurarea condițiilor materiale în vederea desfășurării corespunzătoare a activității instanțelor și parchetelor;

   f)ia măsuri pentru elaborarea și fundamentarea temelor de proiectare pentru lucrările de reparații curente și capitale ale sediilor și obiectivelor de investiții, urmărește și răspunde de realizarea acestora;

   g)organizează ținerea evidenței tuturor imobilelor din proprietatea sau administrarea instanțelor ori, după caz, a parchetelor, precum și a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acestora.

   Art. 116.- Managerii economici, informaticienii și personalul de specialitate din activitatea financiar-contabilă și din birourile locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile au calitatea de funcționari publici, având drepturile și obligațiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.

   Art. 117.- Președinții instanțelor și conducătorii parchetelor pot delega calitatea de ordonator de credite managerilor economici.

 


CAPITOLUL II
 Bugetele instanțelor și parchetelor


   Art. 118.- (1)Activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

   (2)Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.

   (3)Bugetul pentru parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii este gestionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

   Art. 119.- (1)Curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanțele sau, după caz, parchetele din circumscripțiile lor.

   (2)Proiectele de buget elaborate potrivit alin. (1) se transmit Ministerului Justiției sau, după caz, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

   (3)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul Național Anticorupție își elaborează propriile proiecte de buget anual. În bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt cuprinse și bugetele parchetelor de pe lângă celelalte instanțe judecătorești.

   (4)Proiectele de bugete elaborate potrivit alin. (1) și (3) se supun avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii.

   (5)Bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție se aprobă de adunarea generală a judecătorilor acestei curți, cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice.

   Art. 120.- (1)Fiecare instanță și fiecare parchet se încadrează cu numărul necesar de judecători sau, după caz, de procurori, precum și cu numărul necesar de personal auxiliar de specialitate și personal al departamentului economico-financiar și administrativ.

   (2)Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și președinții curților de apel, împreună cu ministrul justiției, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție analizează anual volumul de activitate al instanțelor și parchetelor și, în funcție de rezultatele analizei, iau măsuri pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii.

   Art. 121.- (1)Numărul maxim de posturi pentru instanțe și parchete se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

   (2)Pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, numărul maxim de posturi se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiției și a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

   Art. 122.- Statele de funcții și de personal pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii și parchete se aprobă cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justiției.



TITLUL IX
 Dispoziții tranzitorii și finale


   Art. 123.- Instanțele și parchetele militare sunt organizate și funcționează potrivit legii.

   Art. 124.- Pe lângă instanțele judecătorești funcționează, în condițiile legii, următoarele structuri:

   a)serviciile de reintegrare socială și supraveghere;

   b)oficiile registrului comerțului;

   c)alte structuri înființate prin lege specială.

   Art. 125.- (1)Statul este obligat să asigure sediile și celelalte mijloace materiale și financiare necesare pentru buna funcționare a activității instanțelor și parchetelor.

   (2)Guvernul, Consiliul General al Municipiului București, consiliile județene și consiliile locale, cu sprijinul prefecturilor, pun la dispoziția Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Ministerului Justiției, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Parchetului Național Anticorupție sediile necesare bunei funcționări a instanțelor judecătorești și a parchetelor.

   Art. 126.- (1)Prin Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești se stabilesc:

   a)organizarea administrativă a curților de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate și a judecătoriilor;

   b)modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată;

   c)atribuțiile președinților, vicepreședinților, judecătorilor inspectori, președinților de secții, ale judecătorilor și ale celorlalte categorii de personal;

   d)organizarea și modul de desfășurare a activității colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești și a adunărilor generale ale judecătorilor;

   e)vacanța judecătorească;

   f)modul de organizare, funcționarea și atribuțiile compartimentelor auxiliare de specialitate;

   g)modul de organizare, funcționarea și atribuțiile departamentului economico-financiar și administrativ.

   (2)Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se elaborează de Consiliul Superior al Magistraturii și de Ministerul Justiției și se aprobă prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   Art. 127.- (1)Prin Regulamentul de ordine interioară a parchetelor se stabilesc:

   a)organizarea administrativă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a Parchetului Național Anticorupție, a parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunale pentru minori și familie și judecătorii;

   b)atribuțiile procurorilor generali, prim-procurorilor și ale adjuncților acestora, ale procurorilor inspectori, ale procurorilor șefi și ale procurorilor, precum și ale celorlalte categorii de personal;

   c)organizarea și modul de desfășurare a activității colegiilor de conducere ale parchetelor și a adunărilor generale ale procurorilor;

   d)ierarhia funcțiilor administrative din cadrul Ministerului Public;

   e)modul de organizare, funcționarea și atribuțiile compartimentelor auxiliare de specialitate ale parchetelor;

   f)modul de organizare, funcționarea și atribuțiile departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul parchetelor.

   (2)Regulamentul de ordine interioară a parchetelor se aprobă, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

   Art. 128.- Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se reglementează prin lege specială, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

   Art. 129.- Referirile la Curtea Supremă de Justiție cuprinse în actele normative în vigoare se consideră a fi făcute la Înalta Curte de Casație și Justiție.

   Art. 130.- (1)Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   (2)Tribunalele specializate vor începe funcționeze cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2008. Datele la care vor începe funcționeze tribunalele specializate se stabilesc, în mod eșalonat, prin ordin al ministrului justiției.

   (3)Tribunalele pentru minori și familie, care se vor înființa până la 1 ianuarie 2008, vor judeca numai cauzele prevăzute la art. 41 și art. 42 care sunt în competența de primă instanță a tribunalului.

   (4)Până la înființarea tribunalelor specializate în toate județele și în municipiul București, în cadrul tribunalelor de drept comun vor funcționa secții sau complete specializate.

   (5)Dispozițiile prezentei legi privind managerii economici ai instanțelor și ai parchetelor, precum și cele referitoare la colegialitatea completelor pentru judecarea în primă instanță a cauzelor se aplică începând cu 1 ianuarie 2005.

   Art. 131.- (1)Dispozițiile art. 56 alin. (1) privind repartizarea cauzelor în sistem informatizat se aplică treptat, acțiunea încheindu-se până în anul 2007.

   (2)Până în anul 2007 repartizarea cauzelor la instanțele care nu dispun de sistem informatizat se face în mod aleatoriu, în condițiile stabilite prin Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

   Art. 132.- În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi, se vor adopta regulamentele prevăzute de prezenta lege, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și vor intra în vigoare la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentei legi.

   Art. 133.- (1)Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:

   a)dispozițiile art. 1-5, art. 7-11, art. 17-26, art. 27-35, art. 44-54, art. 56 și art. 57 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, cu modificările și completările ulterioare;

   b)dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 1, 3 și (4), art. 4-9, art. 10-16, art. 17 alin. 11-13 și alin. 3-5, art. 18-25, art. 26-41, art. 691-695, art. 70-85, art. 132, art. 133 alin. 1 și 3, art. 134 și art. 136-160 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare.

   (2)Dispozițiile art. 17 alin. 1 și 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, referitoare la compunerea completelor de judecată și dispozițiile art. 133 alin. 2 și ale art. 135 din Legea nr. 92/1992, republicată, referitoare la directorii economici, se abrogă la data de 1 ianuarie 2005.



   Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2) și cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art.76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR                                   PREȘEDINTELE SENATULUI
         VALER DORNEANU                                                                        NICOLAE VĂCĂROIU

București, 28 iunie 2004.

   Nr. 304.


   ANEXĂ
 

   A.JUDECĂTORIILE, PARCHETELE ȘI LOCALITĂȚILE DE REȘEDINȚĂ ALE ACESTORA

   

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

  
      Județul               Judecătoria               Localitatea de reședință

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Alba              Alba Iulia                    municipiul Alba Iulia

                  Câmpeni                       orașul Câmpeni

                  Aiud                          municipiul Aiud

                  Blaj                          municipiul Blaj

                  Sebeș                         municipiul Sebeș

Arad              Arad                          municipiul Arad

                  Ineu                          orașul Ineu

                  Lipova                        orașul Lipova

                   Gurahonț                      comuna Gurahonț

                  Chișineu-Criș                 orașul Chișineu-Criș

Argeș             Pitești                       municipiul Pitești

                  Câmpulung                     municipiul Câmpulung

                  Curtea de Argeș               municipiul Curtea de Argeș

                  Costești                      orașul Costești

                  Topoloveni                    orașul Topoloveni

Bacău             Bacău                         municipiul Bacău

                  Onești                        municipiul Onești

                  Moinești                      municipiul Moinești

                  Podu Turcului                 comuna Podu Turcului

                  Buhuși                        orașul Buhuși

Bihor             Oradea                        municipiul Oradea

                  Beiuș                         municipiul Beiuș

                  Marghita                      municipiul Marghita

                  Aleșd                         orașul Aleșd

                  Salonta                       municipiul Salonta

Bistrița-Năsăud   Bistrița                      municipiul Bistrița

                  Năsăud                        orașul Năsăud

                  Beclean                       orașul Beclean

Botoșani          Botoșani                      municipiul Botoșani

                  Dorohoi                       municipiul Dorohoi

                  Săveni                        orașul Săveni

                  Darabani                      orașul Darabani

Brașov            Brașov                        municipiul Brașov

                  Făgăraș                       municipiul Făgăraș

                  Rupea                         orașul Rupea

                  Zărnești                      orașul Zărnești

Brăila            Brăila                        municipiul Brăila

                  Făurei                        orașul Făurei

                  Însurăței                     orașul Însurăței

Buzău             Buzău                         municipiul Buzău

                  Râmnicu Sărat                 municipiul Râmnicu Sărat

                    Pătârlagele                   comuna Pătârlagele

                  Pogoanele                     orașul Pogoanele

Caraș-Severin     Reșița                        municipiul Reșița

                  Caransebeș                    municipiul Caransebeș

                  Oravița                       orașul Oravița

                  Moldova Nouă                  orașul Moldova Nouă

                  Bozovici                      comuna Bozovici

                  Bocșa                         orașul Bocșa

Călărași          Călărași                      municipiul Călărași

                  Oltenița                      municipiul Oltenița

                  Lehliu-Gară                   orașul Lehliu-Gară

Cluj              Cluj-Napoca                   municipiul Cluj-Napoca

                  Turda                         municipiul Turda

                   Dej                           municipiul Dej

                  Huedin                        orașul Huedin

                  Gherla                        municipiul Gherla

Constanța         Constanța                     municipiul Constanța

                  Medgidia                      municipiul Medgidia

                  Hârșova                       orașul Hârșova

                  Mangalia                      municipiul Mangalia

                  Cernavodă                     orașul Cernavodă

                  Băneasa                       comuna Băneasa

Covasna           Sfântu Gheorghe               municipiul Sfântu Gheorghe

                  Târgu Secuiesc                municipiul Târgu Secuiesc

                  Întorsura Buzăului            orașul Întorsura Buzăului

Dâmbovița         Târgoviște                    municipiul Târgoviște

                  Găești                        orașul Găești

                  Pucioasa                      orașul Pucioasa

                  Răcari                        comuna Răcari

                  Moreni                        municipiul Moreni

Dolj              Craiova                       municipiul Craiova

                  Băilești                      municipiul Băilești

                  Filiași                       orașul Filiași

                  Șegarcea                      orașul Șegarcea

                  Calafat                       municipiul Calafat

                  Bechet                        orașul Bechet

Galați            Galați                        municipiul Galați

                  Tecuci                        municipiul Tecuci

                  Târgu Bujor                   orașul Târgu Bujor

                  Liești                        comuna Liești

Giurgiu           Giurgiu                       municipiul Giurgiu

                  Bolintin-Vale                 orașul Bolintin-Vale

                  Comana                        comuna Comana

Gorj              Târgu Jiu                     municipiul Târgu Jiu

                  Târgu Cărbunești              orașul Târgu Cărbunești

                  Novaci                        orașul Novaci

                  Motru                         municipiul Motru

Harghita          Miercurea-Ciuc                municipiul Miercurea-Ciuc

                  Odorheiu Secuiesc             municipiul Odorheiu Secuiesc

                  Toplița                       municipiul Toplița

                  Gheorgheni                    municipiul Gheorgheni

Hunedoara         Deva                          municipiul Deva

                  Hunedoara                     municipiul Hunedoara

                  Petroșani                     municipiul Petroșani

                  Orăștie                       municipiul Orăștie

                  Brad                          municipiul Brad

                  Hațeg                         orașul Hațeg

Ialomița          Slobozia                      municipiul Slobozia

                  Urziceni                      municipiul Urziceni

                  Fetești                       municipiul Fetești

Iași              Iași                          municipiul Iași

                  Pașcani                       municipiul Pașcani

                  Hârlău                        orașul Hârlău

                  Răducăneni                    comuna Răducăneni

Ilfov             Buftea                        orașul Buftea

                  Cornetu                       comuna Cornetu

Maramureș         Baia Mare                     municipiul Baia Mare

                  Sighetu Marmației             municipiul Sighetu Marmației

                  Vișeu de Sus                  orașul Vișeu de Sus

                  Târgu Lăpuș                   orașul Târgu Lăpuș

                  Dragomirești                  comuna Dragomirești

                  Șomcuta Mare                  orașul Șomcuta Mare

Mehedinți         Drobeta-Turnu Severin         municipiul Drobeta-Turnu Severin

                  Strehaia                      orașul Strehaia

                  Orșova                        municipiul Orșova

                  Vânju Mare                    orașul Vânju Mare

                  Baia de Aramă                 orașul Baia de Aramă

Mureș             Târgu Mureș                   municipiul Târgu Mureș

                  Sighișoara                    municipiul Sighișoara

                  Reghin                        municipiul Reghin

                  Târnăveni                     municipiul Târnăveni

                  Luduș                         orașul Luduș

                  Sângeorgiu de Pădure          orașul Sângeorgiu de Pădure

Neamț             Piatra-Neamț                  municipiul Piatra-Neamț

                  Roman                         municipiul Roman

                  Târgu-Neamț                   orașul Târgu-Neamț

                  Bicaz                         orașul Bicaz

Olt               Slatina                       municipiul Slatina

                  Caracal                       municipiul Caracal

                  Corabia                       orașul Corabia

                  Balș                          orașul Balș

                  Scornicești                   orașul Scornicești

Prahova           Ploiești                      municipiul Ploiești

                  Câmpina                       municipiul Câmpina

                  Vălenii de Munte              orașul Vălenii de Munte

                  Mizil                         orașul Mizil

                  Sinaia                        orașul Sinaia

                  Urlați                        orașul Urlați

Satu Mare         Satu Mare                     municipiul Satu Mare

                  Carei                         municipiul Carei

                  Negrești-Oaș                  orașul Negrești-Oaș

Sălaj             Zalău                         municipiul Zalău

                  Șimleu Silvaniei              orașul Șimleu Silvaniei

                  Jibou                         orașul Jibou

Sibiu             Sibiu                         municipiul Sibiu

                  Mediaș                        municipiul Mediaș

                  Agnita                        orașul Agnita

                  Avrig                         orașul Avrig

                  Săliște                       orașul Săliște

Suceava           Suceava                       municipiul Suceava

                  Câmpulung Moldovenesc         municipiul Câmpulung Moldovenesc

                  Rădăuți                       municipiul Rădăuți

                  Fălticeni                     municipiul Fălticeni

                  Vatra Dornei                  municipiul Vatra Dornei

                  Gura Humorului                orașul Gura Humorului

Teleorman         Alexandria                    municipiul Alexandria

                  Roșiori de Vede               municipiul Roșiori de Vede

                  Turnu Măgurele                municipiul Turnu Măgurele

                  Videle                        orașul Videle

                  Zimnicea                      orașul Zimnicea

Timiș             Timișoara                     municipiul Timișoara

                  Lugoj                         municipiul Lugoj

                  Deta                          orașul Deta

                  Sânnicolau Mare               orașul Sânnicolau Mare

                  Făget                         orașul Făget

                  Jimbolia                      orașul Jimbolia

Tulcea            Tulcea                        municipiul Tulcea

                  Babadag                       orașul Babadag

                  Măcin                         orașul Măcin

Vaslui            Vaslui                        municipiul Vaslui

                  Bârlad                        municipiul Bârlad

                  Huși                          municipiul Huși

                  Murgeni                       orașul Murgeni

Vâlcea            Râmnicu Vâlcea                municipiul Râmnicu Vâlcea

                  Drăgășani                     municipiul Drăgășani

                  Horezu                        orașul Horezu

                  Brezoi                        orașul Brezoi

                  Bălcești                      orașul Bălcești

Vrancea           Focșani                       municipiul Focșani

                  Panciu                        orașul Panciu

                  Adjud                         municipiul Adjud

București         Judecătoria sectorului 1      municipiul București

                  Judecătoria sectorului 2      municipiul București

                  Judecătoria sectorului 3      municipiul București

                  Judecătoria sectorului 4      municipiul București

                  Judecătoria sectorului 5      municipiul București

                  Judecătoria sectorului 6      municipiul București

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

 
 

   B.TRIBUNALELE, PARCHETELE DE PE LÂNGĂ TRIBUNALE ȘI
LOCALITĂȚILE DE REȘEDINȚĂ

   

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 
       Județul             Tribunalul                 Localitatea de reședință
 
 
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
Alba              Alba Iulia                    municipiul Alba Iulia
 
 
Arad              Arad                          municipiul Arad
 
 
Argeș             Argeș                         municipiul Pitești
 
 
Bacău             Bacău                         municipiul Bacău
 
 
Bihor             Bihor                         municipiul Oradea
 
 
Bistrița-Năsăud   Bistrița-Năsăud               municipiul Bistrița
 
 
Botoșani          Botoșani                      municipiul Botoșani
 
 
Brașov            Brașov                        municipiul Brașov
 
 
Brăila            Brăila                        municipiul Brăila
 
 
Buzău             Buzău                         municipiul Buzău
 
 
Caraș-Severin     Caraș-Severin                 municipiul Reșița
 
 
Călărași          Călărași                      municipiul Călărași
 
 
Cluj              Cluj                          municipiul Cluj-Napoca
 
 
Constanța         Constanța                     municipiul Constanța
 
 
Covasna           Covasna                       municipiul Sfântu Gheorghe
 
 
Dâmbovița         Dâmbovița                     municipiul Târgoviște
 
 
Dolj              Dolj                          municipiul Craiova
 
 
Galați            Galați                        municipiul Galați
 
 
Giurgiu           Giurgiu                       municipiul Giurgiu
 
 
Gorj              Gorj                          municipiul Târgu Jiu
 
 
Harghita          Harghita                      municipiul Miercurea-Ciuc
 
 
Hunedoara         Hunedoara                     municipiul Deva
 
 
Ialomița          Ialomița                      municipiul Slobozia
 
 
Iași              Iași                          municipiul Iași
 
 
Ilfov             Ilfov                         orașul Buftea
 
 
Maramureș         Maramureș                     municipiul Baia Mare
 
 
Mehedinți         Mehedinți                     municipiul Drobeta-Turnu Severin
 
 
Mureș             Mureș                         municipiul Târgu Mureș
 
 
Neamț             Neamț                         municipiul Piatra-Neamț
 
 
Olt               Olt                           municipiul Slatina
 
 
Prahova           Prahova                       municipiul Ploiești
 
 
Satu Mare         Satu Mare                     municipiul Satu Mare
 
 
Sălaj             Sălaj                         municipiul Zalău
 
 
Sibiu             Sibiu                         municipiul Sibiu
 
 
Suceava           Suceava                       municipiul Suceava
 
 
Teleorman         Teleorman                     municipiul Alexandria
 
 
Timiș             Timiș                         municipiul Timișoara
 
 
Tulcea            Tulcea                        municipiul Tulcea
 
 
Vaslui            Vaslui                        municipiul Vaslui
 
 
Vâlcea            Vâlcea                        municipiul Râmnicu Vâlcea
 
 
Vrancea           Vrancea                       municipiul Focșani
 
 
București         București                     municipiul București
 
 
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 

   C.CURȚILE DE APEL, PARCHETELE DE PE LÂNGĂ CURȚILE DE APEL,
CIRCUMSCRIPȚIILE ACESTORA ȘI LOCALITĂȚILE DE REȘEDINȚĂ

   

─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 
                                   Tribunalele și tribunalele
 
 
        Curtea de apel            specializate cuprinse în         Localitatea de
 
 
                                circumscripția curții de apel        reședință
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 1. Curtea de Apel Alba Iulia          Alba                    municipiul Alba Iulia
 
 
                                       Sibiu
 
 
                                       Hunedoara
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 2. Curtea de Apel Pitești             Argeș                   municipiul Pitești
 
 
                                       Vâlcea
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 3. Curtea de Apel Bacău               Bacău                   municipiul Bacău
 
 
                                       Neamț
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 4. Curtea de Apel Oradea              Bihor                   municipiul Oradea
 
 
                                       Satu Mare
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 5. Curtea de Apel Suceava             Suceava                 municipiul Suceava
 
 
                                       Botoșani
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 6. Curtea de Apel Brașov              Brașov                  municipiul Brașov
 
 
                                       Covasna
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 7. Curtea de Apel București           București               municipiul București
 
 
                                       Călărași
 
 
                                       Giurgiu
 
 
                                       Ialomița
 
 
                                       Ilfov
 
 
                                       Teleorman
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 8. Curtea de Apel Cluj                Cluj                    municipiul Cluj-Napoca
 
 
                                       Bistrița-Năsăud
 
 
                                       Maramureș
 
 
                                       Sălaj
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
 9. Curtea de Apel Constanța           Constanța               municipiul Constanța
 
 
                                       Tulcea
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
10. Curtea de Apel Craiova             Dolj                    municipiul Craiova
 
 
                                       Gorj
 
 
                                       Mehedinți
 
 
                                       Olt
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
11. Curtea de Apel Galați              Galați                  municipiul Galați
 
 
                                       Brăila
 
 
                                       Vrancea
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
12. Curtea de Apel Iași                Iași                    municipiul Iași
 
 
                                       Vaslui
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
13. Curtea de Apel Târgu Mureș         Mureș                   municipiul Târgu Mureș
 
 
                                       Harghita
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
14. Curtea de Apel Ploiești            Prahova                 municipiul Ploiești
 
 
                                       Buzău
 
 
                                       Dâmbovița
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 
 
15. Curtea de Apel Timișoara           Timiș                   municipiul Timișoara
 
 
                                       Arad
 
 
                                       Caraș-Severin
 
 
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────