28.09.2022

COMUNICAT

          Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

          În data de 28.09.2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană de sex masculin în vârstă de 50 de ani, aceasta fiind cercetată sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol în formă continuată și agresiune sexuală în formă continuată.

          Din probatoriul administrat până în prezent, s-a reținut că, de aproximativ doi ani, inculpatul, în calitate de tată vitreg, a profitat de ascendentul avut asupra fiicei minore, în vârstă de 12 ani la momentul respectiv, ocazie cu care a atins-o în mod frecvent în zone intime.

          Totodată, în cursul anului 2022, în mod repetat, inculpatul a întreținut acte sexuale orale cu minora.

          Inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, în cursul zilei de 28 septembrie 2022, cu propunere de arestare preventivă.

          Cauza a fost instrumentată împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Poliției municipiului Brașov – Secția 1 de Poliție Rurală Feldioara.

          Precizăm că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.