15.05.2019

COMUNICAT

          Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

          Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 15 mai 2019, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”omor” și ”tâlhărie”, săvârșite în stare de recidivă.

          La data de 15 mai 2019, inculpatul, aflat în stare de reținere, va fi prezentat, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov.

          Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în ziua de 14.05.2019, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în locuința victimei, situată în mun. Brașov, pe fondul discuțiilor contradictorii determinate de consumul de alcool, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii peste față și a asfixiat-o prin comprimarea gâtului și obturarea gurii și nasului cu bandă adezivă, producându-i decesul, după care i-a sustras o sumă de bani și bunuri mobile.

          Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

          Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Investigații Criminale.

          Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

          Aldea Adrian

          Procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov - Purtător de cuvânt