13.05.2016

COMUNICAT

          Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

          Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov din data de 09.05.2016 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul BOROȘ SEBASTIAN - CRSITINEL, care imediat a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. 1 și alin. 2 lit. a, b și c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

          La data de 10.05.2016 inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele acestuia.

          Prin încheierea Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov din data de 12.05.2016 s-a respins contestația formulată de inculpat împotriva măsurii arestului preventiv.

          Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că în perioada vara 2014 – septembrie 2015, minora B.C., în vârstă de 13 ani, a fost agrestă sexual de către tatăl ei, BOROȘ SEBASTIAN - CRISTINEL, care, folosindu-se de autoritatea paternală care-i conferea influență asupra minorei, ori prin mijloace de recompensare, constând în cumpărarea de bunuri, a constrâns-o moral pe minoră să îl lase să o pipăie pe sâni și în zona organelor genitale. Totodată, au existat și două episoade în care BOROȘ SEBASTIAN - CRISTINEL a constrâns-o moral pe minora B.C. să îl masturbeze în dormitorul conjugal. Majoritatea episoadelor de agresiune sexuală s-au petrecut în dormitor, în timp ce în imobil se mai afla într-o cameră îndepărtată doar bunica maternă a persoanei vătămate, VARGA ANA.

          În ultimele 3 luni ale anului 2015, comportamentul persoanei vătămate minore B.C. a suferit schimbări în sens negativ, devenind apatică și nervoasă, iar în data de 25.12.2015, în timp ce mama ei, BOROȘ ERIKA, se afla în străinătate, pentru a petrece sărbătorile de iarnă cu BOROȘ SEBASTIAN - CRISTINEL, s-a automutilat, provocându-și mai multe leziuni pe antebrațe, prin folosirea unui aparat de ras.

          Fiind audiat în calitate de suspect, BOROȘ SEBASTIAN – CRSITINEL a recunoscut nuanțat în parte comiterea faptelor, dar a susținut că inițiativa actelor de natură sexuală i-ar fi aparținut minorei, aspect contrazis de aceasta în declarația ei și de celelalte probe administrate în cauză din care rezultă că minora a suferit un șoc nervos ca urmare a agresiunilor sexuale la care a fost supusă de propriul tată.

          Fiind audiat în calitate de inculpat, BOROȘ SEBASTIAN – CRSITINEL nu a mai dorit să facă o nouă declarație în cauză, ci și-a menținut declarația dată în calitate de suspect.

          Audierea inculpatului s-a realizat abia la acest moment deoarece până în prezent acesta s-a sustras chemărilor făcute în acest sens de către organele de cercetare penală, motivând că a fost reținut în străinătate în interes de serviciu, aspecte ce urmează să fie verificate la angajatorul acestuia.

          Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii penale.

          Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, iar inculpatul/ții beneficiază în continuare de principiul prezumției de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.